Atelier
„…deja de multă vreme pentru Aurelia Chişu Cosma…pictura a devenit o coordonată esenţială majoră. Ea abordează cu pasiune statornică natura statică, mai ales florile tuturor anotimpurilor, și peisajul, priveliştea unor locuri familiare sau exotice, motive tradiţionale a căror tratare respectuoasă, deopotrivă faţă de modelul din realitate şi faţă de modelele picturii moderne interbelice furnizează însă o informaţie bogată şi sensibilă privind personalitatea pictoriţei înzestrată cu un temperament dinamic, în chip firesc, comunicativă şi prietenoasă, însufleţită de elanuri poetice şi capabile de un entuziasm sincer şi generos.”
Dr. Livia Drăgoi, Directorul Muzeului de Artă, Cluj-Napoca, 1990
Fiind pasionată pentru tot ceea ce este frumos, am avut totuși șansa ca în timpul meu liber să studiez, să observ și să mă exersez alături de mari vizionari ai pastei colorate: Aurel Ciupe, Ion Sima, Puiu Nebert, Ștefan Boca, Gavril Gavrilaș – artiști care mi-au îngăduit să fac studii cu ei, să patrund în subtilitățile și tainele cele mai adânci ale meseriei. Mai târziu, la cursurile Școlii de Artă a Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, am reușit să aprofundez și să sistematizez cunoașterea artei românești și a celei universale, pe care am cercetat-o stăruitor în muzee și colecții.
Înființarea în anul 1992 a galeriei Unic-Art, m-a pus în legătura cu numeroși colecționari, artiști consacrați și amatori, cu rafinați iubitori de artă, care cu toții m-au ajutat să ințeleg și să simt mai bine valoarea și subtilitățile artei.