Arta ca terapie

Din perspectivă psihoterapeutică arta, muzica, pictura, sculptura, arhitectura, designul, dansul – arta în general ne ajută să creăm versiuni 221 îmbunătăţite ale eului nostru.

Arta poate compensa şi corecta o serie de slăbiciuni psihologice ale eului nostru precum: neîncrederea, frustrarea, agresivitatea, uitarea, transformându-le în ceva memorabil şi regenerabil. Arta poate stoca şi păstra cele mai valoroase experienţe şi valori sociale, transformându-le în adevărate repere existenţiale. Obiectele şi operele de artă cu care ne înconjurăm sunt cele pe care le considerăm potrivite pentru noi, pentru că se aseamănă cu eul nostru profund, ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine, sunt cele prin care permitem celor din jur să ne cunoască şi să afle câte ceva despre noi. Arta ne poate ajuta să gestionăm mai bine dificultăţile vieţii prin evidenţierea lucrurilor plăcute, antrenante pe care le admirăm. Arta, creaţia – poate fi un ghid spre autocunoaştere şi reechilibrare ajutându-ne să identificăm lucrurile esenţiale pentru noi, dar dificil de conştientizat. Prin imensa gamă de emoţii pe care ne-o transmite – arta ne ajută să ne dezvoltăm şi să ne perfecționăm personalitatea prin cultivarea răbdării, curiozității, flexibilității, raţiunii și a dragostei pentru frumos. „Mecanismele psihologice prin care arta contribuie la reechilibrarea personalităţii noastre sunt acelea prin care se încearcă a se încuraja trăsăturile pozitive ale egoului prin mesaje codificate. Arta ne îmbunătăţeşte viaţa prin memento-uri oportune de echilibru şi bunătate, înlesnind totodată cunoaşterea de sine şi comunicarea”. (Botton-Armstong, 2014).

Arta şi creativitatea ne pot oferi doze concentrate din trăirile sufleteşti care ne lipsesc, ajutându-ne astfel să gestionăm mai bine mâhnirile intense, aparent de nerezolvat, contribuie într-o anumită măsură la restabilirea echilibrului și sinelui aflat în derivă. Schiller spunea că prin suplinirea lucrurilor neîmplinite arta și creaţia ajută individul, grupul de indivizi sau chiar societăți întregi în a-şi echilibra existenţa.

Scroll to Top