Omagiu lui Brâncuși

Iarnă cu zile scurte, întunecate și reci… În sfârșit la Paris. Vizitez marile muzee ale lumii: Luvru, Versailles, Orsay și multe galerii de artă. Ajung și la atelierul lui Constantin Brâncuși de lângă Centre Pompidou. Printre uneltele și sculpturile maestrului mă simt ca acasă – parcă aș fi în atelierul tatălui meu. Mă încântă totul: organizarea atelierului, uneltele maestrului, sculpturile (Domnișoara Pogany, Cocoșul, Coloanele Infinitului) și toate lucrările neterminate. Spațiul este încărcat de o energie și o vibrație deosebită. Ore întregi nu mă pot desprinde de acel loc. Starea de fascinație și încântare ce mi-au pătruns în suflet m-au stăpânit luni de zile și m-au hrănit cu energia, lumina și grandoarea operelor maiestrului.
După o perioadă de incubație de mai bine de un an de la această memorabilă vizită, zăgazurile au fost rupte! Brusc, spontan au apărut în mintea mea imagini, personaje și teme pe care a trebuit să le imortalizez pe pânză. Urmând involuntar liniile sculpturale ale maestrului Brâncuși, tema iubirii și a familiei a apărut firesc în lucrările: Vals, Tango, Clar de lună, Casa de vis, Genesis – omagiu adus vieții și perenității operelor brâncușiene.